Monday, 20 December 2010

Definitie

Te iubesc. Usor de spus nu-i asa? Si totusi cati dintre voi simt ceea ce spun si ce sta in spatele acestor doua cuvinte. Cati dintre voi o spun fara sa ezite macar o fractiune de secunda, in care le trece prin gand un „Hai sictir ca nici tu si nici cel caruia ii adresezi formula magica nu o credeti”. De cate ori ai folosit „Te iubesc” in loc de “multumesc”, atunci cand ai primit un cadou sau dupa ce ti s-a facut un favor ba chiar si dupa o partida de sex?

Acum ca v-am pus aceasta intrebare sa va mai pun una. Cati ati zis „Te iubesc” fara sa si rostiti aceste doua cuvinte? …Cum? Printr-un gest, printr-o privire, printr-o atingere. Ce va intreb nu se aplica doar acestei fraze arhicunoscute. Se poate aplica si in ceea ce priveste replici din categoria „Va multumesc”, „Cu drag” etc.

Acum 90% dintre voi stati si va ganditi la situatii similare in care voi ati comis-o. Va zic eu, de prea multe ori ca sa le poti numara. Va propun insa sa cautati sa numarati de cate ori ati spus-o si chiar ati simtit-o. Iarasi imi permit sa va raspund si la intrebarea asta, de prea putine ori daca nu chiar deloc. Sincer, tind sa cred ca multora le este frica sa fie sinceri, sau nu au descoperit inca ce inseamna de fapt toate aceste cuvinte pe care le adresam unei persoane din dorinta de a ne exprima starea de spirit, ce ne incearca in momentul respectiv. Evident o stare conditionata de prezenta respective persoane. Incetati pentru o clipa sa va mai ganditi la cotidian, si la tot ce ati invatat sau ati auzit despre aceste doua cuvinte. Incercati sa gasiti voi o explicatie pentru ele. Un motiv sau mai multe, pentru care persoana careia ii adresati aceasta sintagma, va face s-o simtiti ceea ce spuneti sau exprimati.

Daca nu aveti prea mare spor priviti persoana respectiva in ochi, pana va pierdeti in privirea ei/lui. Fara a rosti vreun cuvant. Pana si soptitul este interzis. Acum cautati si va promit ca daca este acolo o sa gasiti motivul sau chiar motivele pentru care adresati respectivei persoane cuvintele „Te iubesc” . Daca ati gasit motivul/motivele, cautati sa vedeti daca va sunt si impartasite. Iarasi fara cuvinte, doar din privire. Privirea este de departe cel mai sincer mod de exprimare/comunicare. De ce? Simplu...o privire spune o poveste intreaga. O privire exprima frica, furie, tristete, putere, slabiciune, si cel mai important dragoste. Poate sa le exprime pe rand, sau pe toate deoadata. Ochii sunt poarta spre sufletul unui om. Daca iti este permis accesul, nu ezita sa intri. Vei descoperii o lume minunata.

Acum inchide ochii... trezeste-te, ai descoperit ce altii doar viseaza, si dupa care multi doar tanjesc. Ai descoperit ce inseamna „Te iubesc”.