Somn usor

A fost odata, ca niciodata un...ceva. Tu il numesti suflet, el il numeste vis, ea il numeste cantec, sentiment, traire...sunt "N" definitii. Acel ceva, a trecut de la o culoare la alta. De la alb la negru. de la sangeriu, la galben stralucitor. A definit dragoste si ura. A sarit de la bucurie la tristete. A vorbit pe limba ta sau a lor, a lui, a ei. A fost ce ai urat si ce ai iubit in acelasi timp, dar cand nu a trebuit. Ai fost tu si nu ai fost. A fost ea sau el, ei si ele... zambeste, esti tu........ simti? ...Zambeste pentru ca... iubesti in ciuda faptului ca iti este interzis, respiri chit ca sti ca te ucide, traiesti in ciuda propriei tale dorinte. Doresti, visezi ce nu o sa ai... Cu toate astea esti tu... e de ajuns...zambesti si inchizi ochii...o sa rasara soarele si pe strada ta... Somn usor :)

Cel fara chip (Day 4)

Tainuit de linistea unui oras adormit de noaptea friguroasa, rataceste pe strazi. Din cerul imbracat in puful norilor, cad lacrimi inghetate ce imbraca imprejurimile intr-un palton alb si greoi. Luminile masinilor care din cand in cand mai trec, se izbesc de luciul asfaltului umezit, sparganduse in culori care mai de care mai stralucitoare. Orasul pe cat de putiu, pare mai viu ca niciodata. Un zambet ii umple fata umezita si rece. Tigara fumega voios sub acoperirea palmei imbracate in manusa neagra, imbacsita cu miros de fum. Urmele ce le lasa in urma lui, se pierd sub fulgii proaspeti cazuti din cer, de parca cerul ar vrea sa-l ascunda de ganduriile si amintirile de care fuge. Din casti urla muzica, fondul sonor care il insoteste in fiecare excursie nocturna. Calca cu grija fara sa dea insa prea multa atentie drumului. E mult prea ocupat cu ce se intampla in capul lui.

Ajunge in dreptul intersectiei. Vantul ii mangaie fata in timp ce el sta si asteapta culoarea verde a semaforului. Ar putea sa treaca si acum, doar nu vine nimic, e pustiu. Nu o face, nu se grabeste. Trage din tigara care ii lumineaza fata. Fumul ii goneste prin plamani si ii paraseste trupul incordat de frigul de afara…Verde, paseste mai departe…nu mai e mult pana departe. La lumina unei reclame la excursii in tarile calde zaboveste o clipa, cat sa inlocuiasca tigara ce da sa consume ii consume manusa de cat de sfarsita este cu una tanara.

Ofteaza fumegand si priveste in jur. Zambeste, este singur si este liniste, exact asa cum ii place lui. Isi continua drumul, prin ce a ajuns acum sa arate ca un ocean alb pe care licare lumina diferitelor reclame semafoare si masini care trec.

Inca putin…trei pasi, patru trepte, interfonul piuie, usa se deschide. Aerul cald ce il intampina il uda din cap pana in piciore topind fulgii de nea ce il imbracau. Urca pana la apartament…”Am ajuns acasa…n-are insa cine sa se bucure de venirea mea.”

Romania, what a country

Hai sa va spun o poveste.
Am inceput binisor. Un pic chiaun dupa doar 4 ore de somn, dar overall fine. Ma imbrac, ma barbieresc, si o iau spre munca. Ma urc in primul 335 care vine. Destul de gol...lucru cam neobisnuit. In casti urla muzica, iar eu sunt pe pilot automat. Life with a soundtrack. La prima statie (Iancului) cobor ca trec la faza a doua a drumului meu spre munca, si anume calatoria cu metroul. Ma postez la trecerea de pietoni, alaturi de ceilalti participanti la trafic(in continuare muzica la blana). La un moment dat cu coada ochiului zaresc o masina de teren cum rasare din gloata de oameni stationati la trecerea de pietoni. In parbriz straluceste voios legitimatia de Senat.(B 85 WTH)...impresionant nu-i asa. Cu vreo un metru pana sa ajunga sa ma acroseze, se deschide geamul de pe partea soferului. Rasare un cetatean cu un vocabular tipic de sofer profesionist, care ma tinteste din privire. La gura-i se duc lupte seculare intre consoane si vocale.

Decid sa-mi scot o casca din ureche ptr a il auzii...mai sti poate s-a ratacit si are nevoie de indicatii, cum sa revina pe partea destinata masinilor. Cand colo, cetateanul imi recita din Labis varianta Ferentari. Nu-l bag in seama, ba mai mult fac un pas inainte ptr a face loc acestei persoane atat de importante.

Dedicatile continua pana in dreptul meu, unde cetateanul deranjat vizibil de indiferenta mea...vezi doamne nu ii respect statutul de sofer de SUV ptr senat, da sa deschida usa ptr a mi se adresa de la acelasi nivel. Ii refuz dreptul la dialog trantindu-i usa in nas, si ii fac si eu la randul meu o dedicatie zemoasa. Cat sa aibe carne in frigider de astazi pana de sarbatori.

Revenind la ale mele, ma intorc spre intersectie asteptand culoarea verde a semaforului. Cateva secunde mai tarziu ma bate un nene pe umar. Ma intorc catre acesta sa aflu ce D-zeu mai vrea si el de la mine.

"Vezi ca vine." Ca sa vezi, angajatul lunii al senatului mai avea ceva sa-mi impartaseasca...mi se umple curu de lacrimi. Vertiginos acesta se apropie de mine, insotit de un cor de dedicatii si urari de bine. Nu sunt eu mare expert in limbajul trupului, dar imi dau seama cand cineva doreste sa ma "mangaie". Ajunge in dreptul meu, da sa ma mangaie, ma feresc si il mangai eu.

Nu sunt un om violent, dar la nevoie stiu sa am grija de propria mea piele. In fine. un pic bulversat de mangaierea primita, angajatul lunii, priveste oarecum in gol. Se implica si alti cetateni participanti la trafic.

Nemaipomenit, un cor matinal de...cuvinte de lauda si de bunavoie. Se face verde, si traversez, cu gandul ca mi-am exprimat punctul de vedere, si ca discutia s-a incheiat. Ma mai intorc odata la jumatatea distantei dintre trotuare, ptr a vedea ce se mai intampla cu angajatul lunii.

E implicat in dezbateri puternice, deci nu cred ca mai are ceva sa-mi spuna.

Ajung la metrou. Ca intotdeauna, acesta se lasa asteptat. Vine, ma urc, cobor la Dristor si ma urc in garnitura care duce spre Preciziei. Nu iau in seama mirosul puternic de cauciuc ars. Nu reprezinta nimic nou. La prima statie, cu putin dupa anuntul de inchidere a usilor, se aude o bubuitura. Fum innecacios, lumini de urgenta, romani, panica. Lumea incepe sa coboare din tren. Unii cu calm altii panicosi, se imping si lovesc, nu cumva sa bubuie metroul. Ajung si eu intr-un final pe peronul deja bine populat cu calatori. Statia se umple de fum cenusiu si innecacios. Se aude anuntul: "Va rugam sa coborati din tren, acesta urmeaza sa fie scos din circulatie!" (No shit Einstein) mai trec vreo 5 minute. Trenul tot acolo. Cei doi mecanici dialogheaza frenetic prin intermediu statie de emisie receptie. Intr-un final, scot trenul din statie.

E si acum e acum, asteptam urmatorul metrou spre Preciziei. Am dat de veste la servici intre timp, nu imi ramane decat sa-mi continui drumul. Vine metroul, mai bine zis dricul, plin si acesta cu calatori. Se urca lumea, se da anuntul de inchidere a usilor si...pauza. Nu mai pleaca conserva de ton pe roti.

Incep sa ma napadeasca dedicatiile. Tocmai cand ma pregateam sa umplu cel de-al treilea frigider cu carne, se inchid usile, iar Conserva cu ton se pune in miscare. De aici si pana la Preciziei, in regim de dus mortul la groapa cu caruta. Caldura, arome de toate felurile, noroc cu muzica din casti, care ma consoleaza intr-o mai mica sau mai mare masura.

Concluzie:Un inceput de zi nemaipomenit, presarat cu interactiunile de senzatie dintre mine si cetatenii acestei tari minunate. Aventuri in mijloacele de transport in comun, senzatii olfactive extreme...just one of those days.

Nest please...

The sound of madness

Deja ma intrec cu gluma. Trei post-uri in aceeasi zi. Nu prea imi sta in fire. De obicei postez unu singur si gata. Dar de data asta simt ca am mai multe de spus intr-o zi. Nu imi dau seama de ce, dar pur si simplu am s-o fac. Ascultam o melodie. Se cheama "Sound of Madness, este compusa si cantata de o trupa pe numele ei Shinedown.

Am stat si m-am intrebat, cum suna oare nebunia. Are ea un sunet anume cu care s-o poti asocia. Intrebarea pleaca de la refren:"I've created the sound of madness, wrote the book on pain, still, somehow I'm still here to explain." M-am regasit in acest vers. De multe ori am fost catalogat nebun, din "N"motive. Ba pentru ca am luat decizii pe care altii nu le-ar lua in mod normal sau de care s-ar ferii, ba ca am facut ceva, ce alti oameni nu ar face...pana la urma nu prea ma intereseaza, e viata mea si fac cam ce vreau cu ea. It's that simple...

Dar versul, versul ala m-a dat pe spate. Mi-ar fi placut sa-l fi compus eu, deaorece este genial si spune atat de multe cu atat de putine cuvinte. Ar mai fi unu: "The darkest hour doesn't come at night" . Mare adevar, ptr ca cele mai tampite momente si in acelasi timp cele mai greu de trecut praguri, te izbesc cand iti este lumea mai draga. Ce e de facut? Fie cazi, te ridici si fugi inapoi, sau te ridici, te scuturi si continui. Mergi mai departe. Acum daca era sa ma intrebi acum un an doi ce as face as fi zis: "Ba, ma ridic, ma scutur si zabovesc o clipa si ma gandes daca sa continui sau nu." Mare greseala! Daca eziti pierzi. Am invatat-o pe pielea mea, iar pretul platit ptr fieacare clipa de nesiguranta a fost destul de mare. Well, no more. Am descoperit ca daca vrei ceva, si te inhami la ceva, atunci pieptul inainte si...Bring it on motherfucker.

Pana acuma vad ca da roade, sper sa continue asa, nu de alta dar ar fi pacat. Ajungi la trei sferturi de drum batut, zgariat, obosit ca sa te intorci din drum. Mai bine mergi dupa motto-ul: "Succede or die trying." Macar ai satisfactia ca ai facut ceva in viata si ca ai lasat ceva in urma ta.

Acuma multi dintre voi va ganditi la faptul ca ori sunt nebun ori, foarte hotarat, beat sau ce stiu eu altceva. Raspunsul nu este nici unul dintre cele de sus. Pur si simplu asa simt, la aceste mirifice concluzii am ajuns in timp ce ma indreptam spre casa si imi urla muzica in casti. Imi vin multe idei cand ascult muzica, uneori prea multe, astfel incat ajung sa renunt la unele, sa le filtrez. Nu sunt convins ca pastrez intotdeauna ce e mai bun...dar macar am ceva in cap care sa ma tina ocupat.

Uite, pun si eu o intrebare. Ce te macina cel mai mult, un esec sau o realizare? Pe mine ma macina ambele in egala masura. O realizare, ptr ca ma gandesc cum ce si cand am facut ca sa ma bucur acum de ea, un esec din cauza faptului ca ma gandesc, unde am gresit. Frate greu mai este sa gasesti raspuns la intrebarea, unde am gresit. Cel mai bine e sa try again, dar de data asta sa fi mai atent/a, mai vigilent/a si ai sa vezi si unde ai gresit si ce trebuie sa faci ca sa nu se mai repete. Problema e alta...Do you get a second chance? De cele mai multe ori nu trebuie sa astepti sa ti se acorde. Trebuie sa-ti o acorzi tu intai tie si sa-ti doresti asta cu adevarat. Dupa toate astea mai vedem si negociem daca, ti se acorda a second chance.

Multi dintre voi ar fi in stare sa ucida ptr o a doua sansa, si nu va acuz. Eu sunt la fel. Problema e alta...Cand vi se acorda stiti ce sa faceti cu ea, sau o luati iarasi ca berbecii, capul inainte, privirea in pamant, si baga material ca e bine.

Ascultati la unu care a vazut destule si peste care au trecut inca pe atatea. Daca vi se acorda o a doua sansa, cascati ochii si ganditi inainte sa faceti ceva. Asta nu inseaman ca trebuie sa va neglijati sufletul, si ce va spune acesta. Suna un pic tampit dar daca stai sa te gandesti bine, e corect ce spun aici. Viata ne scoate multe cacaturi in cale. Razbesc cei care stiu cum sa le gestioneze si pe cele bune si pe cele rele, si care la final mai gasesc puterea sa si zambeasca cu adevarat.

Este greu, stiu. De multe ori ai senzatia ca te lupti cu mori de vant. Dar merita, o sa vedeti cand o sa ajungeti in situatii similare. Nu zic ca nu ai parte si de consecinte. Alea intotdeauna o sa te loveasca la final. Atat dupa bune cat si dupa rele. Dar mai da-le in pula mea. Ori facem o treaba, ori nu o mai facem deloc.

Asa ca, nu mai stati intr-un colt plangand de mila proprie voastre persoane. Get your ass up, give you motherfucking ass another chance, accept reality, and do something. Fiti sinceri nu va fie frica, aveti tupe si dupa ce va acordati voua a doua sansa, cereti sa vi se acorde, pregatiti fiind sa o exploatati la maxim si sa faceti ceva cu ea... As for me, I created the sound of darknes, I wrote the book on pain, still I'm here to explain that the darkest hour doesen't come at night. Am facut-o involuntar pe alocuri, dar nu regret ca am facut-o, ptr ca am invatat multe. Si o sa-mi dau a doua sansa, si cu fiecare ocazie cu care mi se va acorda a doua sansa am sa fac ceva cu ea, nu am sa ma bucur si am sa vorbesc doar despre ea...am sa fac.

Noapte buna.

Draga ba!

Draga ba,
esti un bou. Indolenta si neseriozitatea ta, got the best of you again. In 26 de ani se pare ca nu ai invatat nimic si daca ai facut-o intotdeauna a fost prea tarziu ca sa mai schimbe ceva. Unii au spus ca esti altruist, altii modest. Adevarul este undeva la mijloc. Ti-ai urmarit interesul si cand ti-a fost mai greu ti-ai ingropat amarul si supararile in bautura si in tigari. Nu esti nici primul si singurul, nu vei fi nici ultimul care o face.

Stai si gandeste-te un pic cat ai castigat si cat ai pierdut din cauza felului tau de a fi. Iti zic eu pana sa te apuci sa faci calcule. Disproportia dintre bune si rele este una gigantica. Cea mai mare tampenie pe care ai facut-o este si cea mai recenta. Cand ai dat cu piciorul celui mai frumos lucru pe care l-ai avut tu vreodata. N-a inteles nimeni frumusetea acelui lucru, nici macar tu. Ai inteles-o cand a fost prea tarziu si nu ai mai avut cum sa stergi cacatul pe care l-ai facut. Acum boule sufera consecintele, dar fara a te culca iarasi pe o ureche si a te complace in situatie. Risti sa o dai in altele. Fa ceva, schimba ceva, trezeste-te in pula mea de prost, ca altfel o sa o dai si mai rau in bara. Mai rau decat acum nu se poate? Zici tu? Afla ca se poate. O sa ajungi sa te urasca toti si toate. Ai sa ajungi sa te afunzi intr-o groapa din care nu te mai scoate nici dracu. Nu face asta, fi barbat, tine capul sus si pieptul inainte.
Daca vrei sa ma asculti bine, daca nu iarasi bine. Dar este pentru ultima oara cand iti mai zic ceva. Da, te las de capul tau. Sa te descurci. Nu am sa mai fac nimic ca sa te mai ajut, sau sa te mai scot din cacaturile in care te bagi. Abia cand o sa vad ca se schimba ceva si ca ti-au venit mintiile in cap si ca te zbati am sa-ti mai vorbesc sau o sa mai iau in considerare o posibila interactiune.
Mult noroc si ai grija de tine.

Cu drag, al tau "A"

Cel fara chip (Day3-4)

Se foieste, se vede de la un kilometru ca ce se intampla in capul lui ii tulbura somnul.
Inoata intr-o mare involburata. Privirea ii este obturata de o ceata groasa prin care nu ar fi in stare sa razbeasca nici cea mai puternica dintre lumini. Pe chipul lui se citesc mai multe stari deoadata. Disperare, oboseala ,neputinta, tristete. A pierdut controlul asupra propriului sa vis. Asupra lumii in care pana acum o dinioara era stapan. Dar de ce oare. Ce alimenteaza aceasta stare.

Isi doreste sa se trezeasca: "Hai Dane, hai ca poti, stiu ca poti...sa te trezesti." Dar mintea lui refuza sa il asculte, este mult prea ocupata sa proceseze cosmarul ce il arunca asupra stapanului ei. Se scufunda, a renuntat la lupta, se preda in fata propriului sau vis. Priveste oglinda apei cum se indeparteaza de el. In caderea lui inchide ochii si cu o ultima zvacnire isi doreste din nou sa se trezeasca. Atinge fundul apei si se trezeste pe o insula, un oras de fapt..."Off ce-mi faci tu mie Dane, futu-te in gura sa te fut de idiot."

"Bine macar ca am scapat din cada aia involburata. Dar oare iar am adormit sub dus?" Nu ar fi prima oara cand Dan adoarme in locuri nefiresti..."Gata trebuie sa ma trezesc!" Brusc un copil rasare din spatele unei daramaturi. "Salut Dane. Ce bine ca ai venit." Dan Priveste copilul nedumerit. Framantat de intrebai care mai de care, mai tampite, Dan ii intinde mana copilului. "Salut Andrei." De unde dracu Andrei numai el stie. Dar copilul zambeste, pe semne ca asa il cheama. "Te asteapta in blocul acela din capatul strazii."...Cine, cum, cand il astepata. "Cine ma asteapta Andrei?" Copilul nu zice nimic si insista cu privirea si degetelul lui mic asupra blocului din capatul strazii.

Greoi, obosit de atata inotat, Dan se avanta spre bloc punandu-si o sumedenie de intrebari. Cine il asteapta, de ce tocmai pe el, la ce etaj, si un ce camera. Sie atat ca il asteapta cineva sau ceva in blocul din capatul strazii. Ajung la bloc si da sa intre. zareste cu coada ochiului pe cineva iesind pe usa din spate a blocului..."Aiurea, cine dracu...?" Intra si ia aprtamentele la rand. Sunt cate doua pe palier. Pe la etajul trei la una dintre usi raspunde Andrei. "Cum pizda ma-sii?"... "A plecat acum un sfert de ora a zis ca va vedeti in oras si ca se grabeste, ca nu care cumva sa intarzie."..."Dar cine? Cine ma asteapta, cine vrea sa ne vedem?" Pustiul ii inchide usa pana ca Dan sa apuce sa-si termine propozitia. "Asta e, mergem in centru" A uitat complet ca acum ceva vreme vroia de fapt sa se trezeasca. Coboara din bloc, iese in cautarea unui reper care sa-i indice directia spre centru. Nimic, nimeni, pustiu cat vezi cu ochii. "Asta e o luam pe jos." Rezemata de un peret vede o motocicleta cu cheile in contact.

E asa mai venim si noi de acasa, parul in vant asfalt uscat, liber cat vezi cu ochii. Ajunge, in ce pare sa fie centrul orasului. Unde oare o fi intalnirea? Pare destul de mare centrul. Ca de obicei, sa traisca instinctul. Intra in prima cladire...o cafenea. "A plecat!" ii spune ospatarul ce il intampina. "Dar a zis ca se intoarce." Dan se aseaza nedumerit la o masa, si comanda o bere.

La vreo zece minute primeste si berea, da sa o duca la gura. Cand atinse cu halba insa se trezi.
Este transpirat tot, si se simte ca si cand ar fi alergat la maraton. "Futu-i." Isi aprinde o tigara. Este ora 7 dimineata. Intr-o ora trebuie sa plece la servici. Cu cine oare trebuia sa se intalneasca, si mai mult de ce. Sa fie oare...