Cel fara chip (Day 4)

Tainuit de linistea unui oras adormit de noaptea friguroasa, rataceste pe strazi. Din cerul imbracat in puful norilor, cad lacrimi inghetate ce imbraca imprejurimile intr-un palton alb si greoi. Luminile masinilor care din cand in cand mai trec, se izbesc de luciul asfaltului umezit, sparganduse in culori care mai de care mai stralucitoare. Orasul pe cat de putiu, pare mai viu ca niciodata. Un zambet ii umple fata umezita si rece. Tigara fumega voios sub acoperirea palmei imbracate in manusa neagra, imbacsita cu miros de fum. Urmele ce le lasa in urma lui, se pierd sub fulgii proaspeti cazuti din cer, de parca cerul ar vrea sa-l ascunda de ganduriile si amintirile de care fuge. Din casti urla muzica, fondul sonor care il insoteste in fiecare excursie nocturna. Calca cu grija fara sa dea insa prea multa atentie drumului. E mult prea ocupat cu ce se intampla in capul lui.

Ajunge in dreptul intersectiei. Vantul ii mangaie fata in timp ce el sta si asteapta culoarea verde a semaforului. Ar putea sa treaca si acum, doar nu vine nimic, e pustiu. Nu o face, nu se grabeste. Trage din tigara care ii lumineaza fata. Fumul ii goneste prin plamani si ii paraseste trupul incordat de frigul de afara…Verde, paseste mai departe…nu mai e mult pana departe. La lumina unei reclame la excursii in tarile calde zaboveste o clipa, cat sa inlocuiasca tigara ce da sa consume ii consume manusa de cat de sfarsita este cu una tanara.

Ofteaza fumegand si priveste in jur. Zambeste, este singur si este liniste, exact asa cum ii place lui. Isi continua drumul, prin ce a ajuns acum sa arate ca un ocean alb pe care licare lumina diferitelor reclame semafoare si masini care trec.

Inca putin…trei pasi, patru trepte, interfonul piuie, usa se deschide. Aerul cald ce il intampina il uda din cap pana in piciore topind fulgii de nea ce il imbracau. Urca pana la apartament…”Am ajuns acasa…n-are insa cine sa se bucure de venirea mea.”