Hai sa va spun o poveste.
Am inceput binisor. Un pic chiaun dupa doar 4 ore de somn, dar overall fine. Ma imbrac, ma barbieresc, si o iau spre munca. Ma urc in primul 335 care vine. Destul de gol...lucru cam neobisnuit. In casti urla muzica, iar eu sunt pe pilot automat. Life with a soundtrack. La prima statie (Iancului) cobor ca trec la faza a doua a drumului meu spre munca, si anume calatoria cu metroul. Ma postez la trecerea de pietoni, alaturi de ceilalti participanti la trafic(in continuare muzica la blana). La un moment dat cu coada ochiului zaresc o masina de teren cum rasare din gloata de oameni stationati la trecerea de pietoni. In parbriz straluceste voios legitimatia de Senat.(B 85 WTH)...impresionant nu-i asa. Cu vreo un metru pana sa ajunga sa ma acroseze, se deschide geamul de pe partea soferului. Rasare un cetatean cu un vocabular tipic de sofer profesionist, care ma tinteste din privire. La gura-i se duc lupte seculare intre consoane si vocale.
Decid sa-mi scot o casca din ureche ptr a il auzii...mai sti poate s-a ratacit si are nevoie de indicatii, cum sa revina pe partea destinata masinilor. Cand colo, cetateanul imi recita din Labis varianta Ferentari. Nu-l bag in seama, ba mai mult fac un pas inainte ptr a face loc acestei persoane atat de importante.
Dedicatile continua pana in dreptul meu, unde cetateanul deranjat vizibil de indiferenta mea...vezi doamne nu ii respect statutul de sofer de SUV ptr senat, da sa deschida usa ptr a mi se adresa de la acelasi nivel. Ii refuz dreptul la dialog trantindu-i usa in nas, si ii fac si eu la randul meu o dedicatie zemoasa. Cat sa aibe carne in frigider de astazi pana de sarbatori.
Revenind la ale mele, ma intorc spre intersectie asteptand culoarea verde a semaforului. Cateva secunde mai tarziu ma bate un nene pe umar. Ma intorc catre acesta sa aflu ce D-zeu mai vrea si el de la mine.
"Vezi ca vine." Ca sa vezi, angajatul lunii al senatului mai avea ceva sa-mi impartaseasca...mi se umple curu de lacrimi. Vertiginos acesta se apropie de mine, insotit de un cor de dedicatii si urari de bine. Nu sunt eu mare expert in limbajul trupului, dar imi dau seama cand cineva doreste sa ma "mangaie". Ajunge in dreptul meu, da sa ma mangaie, ma feresc si il mangai eu.
Nu sunt un om violent, dar la nevoie stiu sa am grija de propria mea piele. In fine. un pic bulversat de mangaierea primita, angajatul lunii, priveste oarecum in gol. Se implica si alti cetateni participanti la trafic.
Nemaipomenit, un cor matinal de...cuvinte de lauda si de bunavoie. Se face verde, si traversez, cu gandul ca mi-am exprimat punctul de vedere, si ca discutia s-a incheiat. Ma mai intorc odata la jumatatea distantei dintre trotuare, ptr a vedea ce se mai intampla cu angajatul lunii.
E implicat in dezbateri puternice, deci nu cred ca mai are ceva sa-mi spuna.
Ajung la metrou. Ca intotdeauna, acesta se lasa asteptat. Vine, ma urc, cobor la Dristor si ma urc in garnitura care duce spre Preciziei. Nu iau in seama mirosul puternic de cauciuc ars. Nu reprezinta nimic nou. La prima statie, cu putin dupa anuntul de inchidere a usilor, se aude o bubuitura. Fum innecacios, lumini de urgenta, romani, panica. Lumea incepe sa coboare din tren. Unii cu calm altii panicosi, se imping si lovesc, nu cumva sa bubuie metroul. Ajung si eu intr-un final pe peronul deja bine populat cu calatori. Statia se umple de fum cenusiu si innecacios. Se aude anuntul: "Va rugam sa coborati din tren, acesta urmeaza sa fie scos din circulatie!" (No shit Einstein) mai trec vreo 5 minute. Trenul tot acolo. Cei doi mecanici dialogheaza frenetic prin intermediu statie de emisie receptie. Intr-un final, scot trenul din statie.
E si acum e acum, asteptam urmatorul metrou spre Preciziei. Am dat de veste la servici intre timp, nu imi ramane decat sa-mi continui drumul. Vine metroul, mai bine zis dricul, plin si acesta cu calatori. Se urca lumea, se da anuntul de inchidere a usilor si...pauza. Nu mai pleaca conserva de ton pe roti.
Incep sa ma napadeasca dedicatiile. Tocmai cand ma pregateam sa umplu cel de-al treilea frigider cu carne, se inchid usile, iar Conserva cu ton se pune in miscare. De aici si pana la Preciziei, in regim de dus mortul la groapa cu caruta. Caldura, arome de toate felurile, noroc cu muzica din casti, care ma consoleaza intr-o mai mica sau mai mare masura.
Concluzie:Un inceput de zi nemaipomenit, presarat cu interactiunile de senzatie dintre mine si cetatenii acestei tari minunate. Aventuri in mijloacele de transport in comun, senzatii olfactive extreme...just one of those days.
Nest please...
Am inceput binisor. Un pic chiaun dupa doar 4 ore de somn, dar overall fine. Ma imbrac, ma barbieresc, si o iau spre munca. Ma urc in primul 335 care vine. Destul de gol...lucru cam neobisnuit. In casti urla muzica, iar eu sunt pe pilot automat. Life with a soundtrack. La prima statie (Iancului) cobor ca trec la faza a doua a drumului meu spre munca, si anume calatoria cu metroul. Ma postez la trecerea de pietoni, alaturi de ceilalti participanti la trafic(in continuare muzica la blana). La un moment dat cu coada ochiului zaresc o masina de teren cum rasare din gloata de oameni stationati la trecerea de pietoni. In parbriz straluceste voios legitimatia de Senat.(B 85 WTH)...impresionant nu-i asa. Cu vreo un metru pana sa ajunga sa ma acroseze, se deschide geamul de pe partea soferului. Rasare un cetatean cu un vocabular tipic de sofer profesionist, care ma tinteste din privire. La gura-i se duc lupte seculare intre consoane si vocale.
Decid sa-mi scot o casca din ureche ptr a il auzii...mai sti poate s-a ratacit si are nevoie de indicatii, cum sa revina pe partea destinata masinilor. Cand colo, cetateanul imi recita din Labis varianta Ferentari. Nu-l bag in seama, ba mai mult fac un pas inainte ptr a face loc acestei persoane atat de importante.
Dedicatile continua pana in dreptul meu, unde cetateanul deranjat vizibil de indiferenta mea...vezi doamne nu ii respect statutul de sofer de SUV ptr senat, da sa deschida usa ptr a mi se adresa de la acelasi nivel. Ii refuz dreptul la dialog trantindu-i usa in nas, si ii fac si eu la randul meu o dedicatie zemoasa. Cat sa aibe carne in frigider de astazi pana de sarbatori.
Revenind la ale mele, ma intorc spre intersectie asteptand culoarea verde a semaforului. Cateva secunde mai tarziu ma bate un nene pe umar. Ma intorc catre acesta sa aflu ce D-zeu mai vrea si el de la mine.
"Vezi ca vine." Ca sa vezi, angajatul lunii al senatului mai avea ceva sa-mi impartaseasca...mi se umple curu de lacrimi. Vertiginos acesta se apropie de mine, insotit de un cor de dedicatii si urari de bine. Nu sunt eu mare expert in limbajul trupului, dar imi dau seama cand cineva doreste sa ma "mangaie". Ajunge in dreptul meu, da sa ma mangaie, ma feresc si il mangai eu.
Nu sunt un om violent, dar la nevoie stiu sa am grija de propria mea piele. In fine. un pic bulversat de mangaierea primita, angajatul lunii, priveste oarecum in gol. Se implica si alti cetateni participanti la trafic.
Nemaipomenit, un cor matinal de...cuvinte de lauda si de bunavoie. Se face verde, si traversez, cu gandul ca mi-am exprimat punctul de vedere, si ca discutia s-a incheiat. Ma mai intorc odata la jumatatea distantei dintre trotuare, ptr a vedea ce se mai intampla cu angajatul lunii.
E implicat in dezbateri puternice, deci nu cred ca mai are ceva sa-mi spuna.
Ajung la metrou. Ca intotdeauna, acesta se lasa asteptat. Vine, ma urc, cobor la Dristor si ma urc in garnitura care duce spre Preciziei. Nu iau in seama mirosul puternic de cauciuc ars. Nu reprezinta nimic nou. La prima statie, cu putin dupa anuntul de inchidere a usilor, se aude o bubuitura. Fum innecacios, lumini de urgenta, romani, panica. Lumea incepe sa coboare din tren. Unii cu calm altii panicosi, se imping si lovesc, nu cumva sa bubuie metroul. Ajung si eu intr-un final pe peronul deja bine populat cu calatori. Statia se umple de fum cenusiu si innecacios. Se aude anuntul: "Va rugam sa coborati din tren, acesta urmeaza sa fie scos din circulatie!" (No shit Einstein) mai trec vreo 5 minute. Trenul tot acolo. Cei doi mecanici dialogheaza frenetic prin intermediu statie de emisie receptie. Intr-un final, scot trenul din statie.
E si acum e acum, asteptam urmatorul metrou spre Preciziei. Am dat de veste la servici intre timp, nu imi ramane decat sa-mi continui drumul. Vine metroul, mai bine zis dricul, plin si acesta cu calatori. Se urca lumea, se da anuntul de inchidere a usilor si...pauza. Nu mai pleaca conserva de ton pe roti.
Incep sa ma napadeasca dedicatiile. Tocmai cand ma pregateam sa umplu cel de-al treilea frigider cu carne, se inchid usile, iar Conserva cu ton se pune in miscare. De aici si pana la Preciziei, in regim de dus mortul la groapa cu caruta. Caldura, arome de toate felurile, noroc cu muzica din casti, care ma consoleaza intr-o mai mica sau mai mare masura.
Concluzie:Un inceput de zi nemaipomenit, presarat cu interactiunile de senzatie dintre mine si cetatenii acestei tari minunate. Aventuri in mijloacele de transport in comun, senzatii olfactive extreme...just one of those days.
Nest please...
Imi si imaginez un tip care merge pe strada si ramane aproape impasibil la toate "chestiile" astea care i se intampla :))
ReplyDeleteNice...
Mi-a placut. Daca ai reusit sa ramai si calm la toate cele intamplate ai nota 10 de la mine. La urma urmei de ce sa te enervezi? La munca oricum aveai sa intarzii :))
esti genial LAX!
ReplyDelete=))=))=)) mersi
ReplyDeleteMi-a placut! :)
ReplyDelete