Alt gand.

...same old, same old. Oameni cu fete inmarmurite, asteptand fie autobuzul fie metroul. Ganditori rataciti in propria lor meditatie. Se uita unul prin celalalt, cautand parca o bresa in peretele gros al cotidianului. Degeaba... mai bine, mai usor si mai repede, se pot duce sa-si ascunda neputinta intr-un pahar. Dar oare castiga ceva din asta? Nu castiga mai mult decat au pierdut deja. S-au pierdut pe ei. Fiecare in parte si in felul lui sau al ei. S-au lepadat de personalitate, de imaginatie, de frumos, de urat. Au ramas niste carcase goale, asemanatoare "Omului de tinichia" din Vrajitorul din Oz. Tot ce le mai ramane sunt visele. Dar oare ajunge un vis ca sa mai poti pretinde ca esti om? Oare e bine sa te pierzi in vise ca sa-ti amintesti cine sau ce esti?
Mai bine te uiti in oglinda si cauti sa te recunosti. Sa-ti vorbesti, sa te incurajezi, sa-ti amintesti de tine si sa afli ce vrei de la tine, ce vrei pentru tine... sau poti in continuare sa stai sa astepti sa vina metroul